Steak de ton cu piure de mazăre și garnitură de legume colorate

Zilele caniculare din ultima perioadă ne-au cam dat peste cap nivelul de energie și pofta de mâncare. Suntem în căutare de ceva nou, ceva fresh, ușor și simplu de preparat. De preferat să nu fie la cuptor, ca să nu mai sporim inutil temperatura din casă și de preferat să fie rapid, ca să ne conservăm energia, ajunsă și așa sub pragul critic. Soluția noastră la problemă? Steak de ton cu piure de mazăre și garnitură de legume colorate. 

Vei spune că nu ai chef și timp de experimente în bucătărie, că tonul e ceva SF și că n-are cum să-ți iasă. Pe cuvânt că vei rămâne surprins de cât de gustos e și de cât de ușor se prepară. Bucătarul Levi de la Marty Sports & Grill a fost foarte bucuros să ne arate una din rețetele lui preferate, iar rezultatul a fost un răsfăț culinar desăvârșit.

Dacă ești tentat de această rețetă, suntem bucuroși să îți oferim câteva sfaturi legate de alegerea și păstrarea cărnii de ton.

-Tonul proaspăt vine în fileuri lungi, pe care furnizorii de pește le taie în bucăți generoase. 

-În funcție de varietate, culoarea tonului proaspăt variază de la roz deschis la roșiatic.

-Bucățile de ton se vând fără piele și solzi. Caută-le pe cele cu carnea umedă și miros plăcut, nu de pește.

-Când cumperi tonul, alocă o porție de 120 – 150 g / persoană. Pentru prospețime optimă, îți recomandăm să gătești tonul în ziua în care l-ai cumpărat.

Există mai multe metode prin care poți prepara tonul – pe grill, în tigaie sau la cuptor – însă indiferent de varianta aleasă, dacă vrei să rămână fraged, stai cu ochii pe el! Dacă e gătit prea mult, tonul devine uscat și gumat, așa că mijlocul trebuie să rămână rozaliu la final. 

Pașii rețetei îi găsești aici , iar gustul îl veți regăsi în farfurie. Pregătește ingredientele și ustensilele, pune un strop de pasiune și arată-ne și nouă pe Facebook ce a ieșit. Suntem siguri că rezultatul va fi unul pe măsură! Poftă bună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *