Marty susține performanța. Află cum arată o zi din viața lui Bogdan Dascălu, campion la scrimă

Pe Bogdan l-am întâlnit într-una din primele zile cu adevărat călduroase din această vară, fiind curioși cum se desfășoară o zi din viața unui sportiv de performanță. Primul lucru pe care l-am aflat, în drum spre Cluj Arena, unde Bogdan urma să desfășoare antrenamentul de pregătire fizică, este că acesta nu ține cont de vreme sau zile libere, disciplina fiind esențială în sport.

”Mă trezesc în fiecare dimineață la ora 7:00 și, de câteva luni încoace, îmi încep ziua cu un mic dejun format din smoothie-uri, dietă urmată la sfatul doctorului Sachin Sharma. Mă îndrept apoi spre antrenamentele de scrimă, cardio, înot sau pregătire fizică. Mă antrenez zilnic, chiar și de două ori sau trei, în funcție de perioada competițională și nu prea îmi permit să fac pauze prea lungi, deoarece acestea pot să mă scoată din ritm.”

Legitimat la CS Universitatea Cluj, Bogdan Dascălu este un tânăr scrimeor în vârstă de 22 de ani, brașovean get-beget. Practică acest sport de mai bine de 13 ani, timp în care a acumulat peste 50 de medalii la competițiile naționale și internaționale la toate categoriile de vârstă. His weapon of choice este floreta, iar printre titlurile obținute pe parcursul carierei se numără și cel de dublu campion la Campionatul Național de Tineret și Campion Național la Juniori. Cea mai valoroasă, ne-a mărturisit el, a fost ultima, obținută în Danemarca, competiție la care Bogdan a câștigat medalia de bronz și care l-a urcat pe acesta până pe locul 4 în clasamentul mondial la categoria de tineret.

Prima medalie a sosit după doar 6 luni, iar acesta a fost trăgaciul care l-a determinat să continue cu acest sport. Pasiunea pentru scrimă și dorința de perfecționare l-au purtat apoi tocmai la aproape 500 de km depărtare de casă, la Satu Mare, pentru că acolo era Lotul Național de Scrimă. Bogdan își amintește cu amuzament o întâmplare de atunci, dar care cu siguranță nu a fost la fel de amuzantă când s-a petrecut.

 „Primul moment în care m-am gândit la lotul național a fost la 13 ani, dar s-a întâmplat ca în acel an sa nu fiu selecționat. În schimb în anul următor lucrurile s-au schimbat și am fost chemat la Satu Mare, locul unde se regăsea lotul național de juniori la acea vreme. Țin minte că eram foarte încântat de selecționarea primită, iar în euforia mea, un mic accident era să se pună în față visului meu. Însă în cele din urmă, acesta a fost doar un mic impediment peste care am trecut cu brio. Cariera sportivilor este plină de încercări, corect?!”

O dată atmosfera destinsă cu amintiri din copilărie, poate să înceapă și antrenamentul. De fapt, în compania lui Bogdan, conversațiile decurg foarte natural și, deși floreta este principala sa ocupație, ar fi putut să fie cu ușurință orator. Da, Bogdan are cuvintele la el, iar prin pasiunea cu care povestește despre sportul pe care îl practică, cu siguranță îți va stârni curiozitatea despre el.

Antrenamentul de azi se desfășoară sub atenta îndrumare a lui Andrei Pop, care este preparatorul fizic al lui Bogdan de un an și jumătate. ”Andrei face minuni!”, mărturisește Bogdan. ”Când am început pregătirea fizică aveam 110 kg, iar cu ajutorul lui Andrei, am ajuns azi la 95 kg și am început să pun masă musculară. În scrimă accentul este pus pe pregătirea tehnico-tactică, pregătirea fizică fiind de multe ori neglijată, dar ea e foarte importantă. Am început să simt diferența în meciurile disputate, rezultatele din sezonul recent incheiat vorbesc de la sine.

Andrei e foarte implicat, îl însoțește pe Bogdan pe tot parcursul antrenamentului și îi dă indicații prețioase. ”Oricine își dorește un antrenor care ”să tragă de el”, nu să stea pe scaun și să îi spună ”Fă ce vrei!” sau ”Ia mingea și te joacă!” este de părere Bogdan. În același timp, și Andrei este foarte mulțumit de învățăcelul său: ”Bogdan este elevul ideal! Este motivat, disciplinat, vine cu idei noi, este foarte deschis. Lucrăm împreună cu ușurință și pot spune că a evoluat foarte mult.”

Bogdan face pregătire fizică aproape în fiecare zi, iar antrenamentul este foarte intens. Pe lângă alergare, include sprinturi între jaloane, îmbunătățirea vitezei și reflexelor prin pase cu mingea, flotări, diverse exerciții combinate și nelipsitul urcat și coborât de trepte. ”De când mă antrenez pe Cluj Arena, am urcat și coborât toate treptele de pe stadion, cu o mască pe față, creată special pentru a dezvolta capacitatea pulmonară a sportivilor, mărturisește Bogdan cu nonșalanță. Toate?!?! Ne apucăm împreună de numărat, dar renunțăm curând, sunt prea multe, peste 3000.

După antrenament, ne îndreptăm cu toții spre Marty Society, pe Victor Babeș, unde Bogdan ia masa de două ori pe zi, în fiecare zi. De această dată, Bogdan optează pentru supa cremă de roșii, multă apă plată și somon la grill cu fasole verde.

”Este foarte important pentru un sportiv să aibă o alimentație bogată și echilibrată, iar grija de a găti să-i fie luată de pe cap. Sunt  convins că ceea ce mănânc are un rol important în atingerea performanței, iar de când mănânc la Marty, am simțit o reducere semnificativă a procentului de grăsime din corp”, povestește Bogdan. Noi credem în potențialul lui și suntem mândri să îl susținem în atingerea obiectivului său următor, acela de a participa la Olimpiada de la Tokyo din 2020.

Evoluția lui Bogdan în primele 6 luni în care a beneficiat de sprijinul Marty Restaurants

Pe lângă pregătirea fizică, Bogdan desfășoară și 3 – 4 antrenamente de scrimă pe săptămână, unde este îndrumat de maestrul Peter Habala, unul dintre cei mai reputați antrenori din țară. Cu multă pricepere, Bogdan ne explică răbdător regulile jocului, fiecare piesă din echipamentul său și diferite elemente din cadrul meciurilor oficiale.

Adversarul său de azi este Gerard Tuzhanyi, coleg de club la Universitatea Cluj și ”frate de suferință”. Timp de o oră, cei doi ne-au purtat de la A la Z printr-un meci de scrimă demn de campionat. Deși era doar un antrenament obișnuit, pasiunea și implicarea lor ne-au ținut cu sufletul la gură până la final. Eleganța mișcărilor și grația acestui sport nu au cum să te lase indiferent, dovadă fiind și popularitatea în creștere a scrimei.

Desigur că performanța este foarte greu de atins, dacă nu imposibil, fără multă muncă și susținere, atât din partea celor dragi, cât și din partea unor parteneri de încredere și profesioniști în domeniu. Din vara anului 2015, Bogdan este beneficiarul programului Building ATLAS, inițiat de Gabriel Danci, coordonatorul şi arhitectul programului și de preparatorul fizic Andrei Pop, designerul exerciţiilor fizice inovatoare.

Programul-pilot a adunat specialişti din mai multe domenii, cu scopul de a dezvolta planuri de antrenament personalizate, de la pregătire fizică generală, la pregătire fizică specializată, nutriţie, asistenţă medicală şi psihologică de profil, dar şi promovarea atleților profesionişti din România. Momentan programul este calibrat pentru scrimă şi fitness.

La baza programului stau manualele de pregătire ale luptătorilor din cardrul unităţilor militare pentru operaţiuni speciale din mai multe ţări. Nutriţia este un alt capitol important , iar energia pe care atleţii o consumă este înlocuită în mod inteligent. Alte puncte importante sunt componenta psihologică şi parametrii în care corpul poate performa.

Începând cu 2016 Bogdan s-a alăturat Echipei Building Atlas ca partener, program aflat de acum sub tutela Atlas Invictus.

”Totul se desfășoară într-un ritm alert și, de multe ori, în pofida obstacolelor. Chiar și așa, ne păstrăm o atitudine sănătoasă: abordarea deschisă și feedback-ul sincer sunt atuurile organizației noastre. Anduranța se clădește prin adversitate. Este acel moment care nu ne permite să ne gândim la lipsuri, ci ne constrânge să găsim plenitudine în sinergia propriilor acțiuni, dar și umilința necesară pentru a cere ajutorul, de a rectifica acolo unde greșim, de a apăsa restart atunci când este nevoie. Munca membrilor organizației noastre este voluntară, iar obiectivele sunt centrate exclusiv pe traiectoria sportivilor noștri.„ ne spune cu sinceritate Gabriel Danci, fondatorul programului.
 
”La final de drum, s-ar putea să realizăm ce am visat. În cazul în care vom eșua, vom eșua îndrăznind să ajungem la stele, să contestăm zeii olimpieni – câștigătorii medaliilor olimpice, asemenea titanului Atlas.” adaugă Gabriel.
 

După ziua petrecută în compania lui Bogdan, putem spune că scrima începe să își facă loc treptat în inimile noastre. Dacă încă nu urmăriți acest sport, ar trebui să o faceți, pentru că avem presimțirea că în curând ne va dărui noi mari campioni români, printre care și Bogdan. Este doar o chestiune de timp.

 

În încheiere, am lansat o mică provocare pentru Bogdan, dorind să aflăm ce înseamnă pentru el cuvintele de mai jos.

SUCCESULMomentum, un lucru care te poate ridica și menține pe o pantă ascendentă, dar care foarte bine poate să te distrugă în același timp, să te facă să-ți pierzi mințile. Dar susțin faptul că dacă ești înconjurat de oamenii potriviți, acest lucru nu se va întampla, în cazul meu, sunt profund recunoscător întregii echipei Bulding ATLAS, care a știut și care m-a invățat să gestionez fiecare moment al carierei. 

FERICIREA – O trăire pe care eu o asociez foarte des cu performanțele obținute în acest sport, dar pot spune că trecerea timpului m-a învățat să prețuiesc și să mă bucur de fiecare moment trăit în cadrul acestui fenomen, indiferent de performanțele realizate. La acestea se adaugă și momentele trăite din viața de zi cu zi, realizările avute cu prietenii, ori familia.

SCRIMAsportul care la început nu mi-a oferit foarte multe, pe care am ajuns să-l practic doar printr-o simplă conjunctură , dar pe care, cu trecerea timpului am ajuns să-l asociez cu prorpria persoană. S-a făcut trecerea de la o pasiune la un stil de viață. Nu-mi văd încă finalul carierei, deși mulți îmi spun că nu mai am mult timp pentru a demonstra ceea ce pot, și sunt convins ca în cele din urmă, propulsat de programul dezvoltat împreuna cu Atlas Invictus, voi reuși să obțin rezultatele dorite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *