Mille-feuille cu tartar de ton – rețeta lunii august

Știi momentul acel în care descoperi o rețetă delicioasă și viața ta se schimbă? Când ai sentimentul că ai vrea să te bucuri de acel preparat la nesfârșit, că nu ai vrea să îl împarți cu nimeni și ai vrea să îl prepari în fiecare zi? Ei bine, noi l-am găsit! Este subiectul articolului de azi – Mille-feuille cu tartar de ton – rețeta lui Bogdan de la Marty Sports & Grill, fără doar și poate una dintre cele mai delicioase rețete ale lunii din care ne-a fost dat să gustăm.

Este preparatul ideal dacă îți dorești ceva fresh, de vară, în care aromele amețitoare se împletesc în mod desăvârșit. Alege să îl prepari dacă îți dorești multă aromă (dată de sosul pesto și de amestecul de ton, chives, ceapă și zeamă de lime), dar și ceva crocant, textură regăsită în feliile de toast ce alcătuiesc preparatul. 

Îți dezvăluim un mic secret din procesul de preparare: nu arunca resturile rămase după decorticarea creveților (carcase și capete). Prăjește-le în puțin ulei de măsline, sare și fulgi de chili, iar sosul rezultat adaugă-l peste amestecul de ton, pentru un plus de savoare. Despre cum să alegi și să păstrezi carnea de ton am mai scris aici

Pașii rețetei îi găsești aici , iar gustul îl veți regăsi în farfurie. Pregătește ingredientele și ustensilele, pune un strop de pasiune și arată-ne și nouă pe Facebook ce a ieșit. Suntem siguri că rezultatul va fi unul pe măsură. Poftă bună! 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *