Ajută-ne să aducem o rază de soare în viața unui copil dezavantajat

Ce fapte bune mai facem vara asta?

Pentru cei mai mulți dintre noi, vara este sinonimă cu vacanța, concediu, soare, mare, limonade și multă relaxare. O așteptăm în fiecare an cu sufletul la gură, fericiți că visul la momentul de răgaz binemeritat devine realitate. Fie că petrecem mai mult timp cu noi înșine, cu prietenii ori familia, avem dreptul să ne răsfățăm după ce am lucrat mai bine de jumătate de an fără oprire, nu? Copiii au terminat cu bine școala, au fost cuminți și ne este greu să le refuzăm micile plăceri ale verii și vacanței. 

Vara se simte însă diferit pentru cei mai puțin norocoși dintre noi. Ne gândim aici la copiii cu nevoi speciale, bolnavi sau dezavantajați din punct de vedere socio-economic, familii aflate în dificultate sau cu risc crescut de abandon maternal. Pentru ei, anotimpurile se succed pe nesimțite, fără a avea o însemnătate specială, singurele diferențe palpabile fiind poate cele de temperatură. 

Despre Fundația Inocenți

În sprijinul lor vin prietenii noștri de la Fundația Inocenți, care începând cu anul 1990, oferă servicii unor copii lipsiți de grija părintească, copii cu dizabilități și copii cu nevoi educaționale speciale, precum și familiilor lor. Viziunea organizației este aceea de a se asigura că toți copiii cu nevoi speciale sau dezavantajați din punct de vedere socio-economic primesc sprijinul de care au nevoie pentru a-și atinge potențialul maxim.

Fundația își desfășoară activitatea sperând la ziua în care viitorul niciunui copil nu va fi limitat de mediul din care provine ori dizabilitatea avută, iar părinții, comunitatea și autoritățile vor conlucra pentru a sprijini împreună acest ideal. 

În fiecare an, Fundația Inocenți ajută peste 2000 de copii abandonați sau aflați în situații de risc, oferind sprijin psihologic și kinetoterapie, educație, training și ajutor punctual material la nevoie, în spitale, școli, centre de plasament sau la domiciliul beneficiarilor.

În Cluj, reprezentanții fundației sunt prezenți în 2 locații – Spitalul de Recuperare Clinică și Clinica de Psihiatrie Infantilă și Toxicomanie, unde desfășoară – prin programul ”Viața Copilului” – activități de ludoterapie, art-terapie, terapie ocupațională, activități recreative, grupuri de suport pentru părinți. 

Suntem alături de prietenii noștri de la Fundația Inocenți, iar vara aceasta vă provocăm și pe voi să vă implicați în sprijinirea misiunii organizației. Credem că împreună putem aduce o rază de soare în viața unui copil dezavantajat, pentru ca el să se bucure cu adevărat de viață.

O limonadă pentru o faptă bună

Ca în fiecare an, am creat un meniu special de băuturi de vară, însă de data aceasta, fiecare limonadă comandată de tine înseamnă și o faptă bună. În această vară, donăm 10% din valoarea fiecărei limonade din meniul Summer sau Skinnylicious,  pentru a sprijini Fundația Inocenți în lupta sa neobosită dedicată copiilor.

Așa că nu mai sta pe gânduri! Chiar tu poți face o diferență în viețile acestor copii. Vino în cel mai apropiat Marty, comandă o limonadă Turmeric, Greenery sau Watermelon, răcorește-te și lasă soarele să strălucească!

*Campania este valabilă în perioada 1 iulie – 31 august 2017 în toate restaurantele Marty.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *