Campania ”Donează sânge, fii erou!” revine în 10 centre din țară

Vă povesteam anul trecut despre campania de strângere de donatori a celor de la departamentul de sănătate publică din cadrul Organizației Studenților Mediciniști din Cluj. Ca orice proiect, ”Donează sânge, fii erou!” s-a născut dintr-o nevoie, în acest caz combaterea deficitului de sânge cu care se confruntă clinicile universitare clujene. 16 ani mai târziu, proiectul s-a extins de la nivel local în 10 orașe mari din țară și continuă să coopteze tot mai mulți donatori de la an la an. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără pasiunea și dedicarea unor oameni hotărâți să facă o schimbare în bine.

Am stat din nou de vorbă cu Robert Șimon, coordonatorul proiectului, și am aflat pentru voi care sunt noutățile din acest an. Am rămas impresionați de activitatea lor neobosită din ultima perioadă, care a dus la nașterea unui proiect mai amplu, donez450. Află mai multe din cele relatate de el în continuare.

Noutățile în acest an sunt atât la nivel național cât și la nivel local. La nivel național, pe lângă orașele care au participat la campania de anul trecut – București, Iași, Brașov, Sibiu, Craiova, Timișoara, Tg. Mureș, Oradea, Cluj-Napoca – ni s-a mai alăturat anul acesta și Constanța.

La Cluj-Napoca lucrurile s-au pus în mișcare foarte bine, astfel a apărut inițiativa unui proiect mai amplu numit donez450. Acest proiect își permite rezolvarea deficitului de sânge cu care se confruntă Clujul la momentul actual acționând în 3 mari direcții:

 
1. Dezvoltarea platformei și a aplicației pentru smartphone donez450 prin care se dorește facilitarea comunicării dintre Centrele de Transfuzie și donatorii constanți pentru a remedia mai rapid posibilele urgențe referitoare la lipsa de produse sanguine. Aplicația a fost dezvoltată de compania de IT Life is Hard – Work Soft, în parteneriat cu proiectul „Donează sânge! Fii erou!” – OSM Cluj și LIONS Genesis;
 
2. Organizarea de campanii de educare, informare și strângere de donatori de sânge organizate de proiectul „Donează sânge! Fii erou!” în parteneriat cu LIONS Genesis;
 
3. Renovarea și reutilitarea Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca, în vederea creșterii capacității de stocare și procesare a produselor sanguine, astfel crescând posibilitatea procesării unui număr cât mai mare de donatori.

La nivel local, planurile OSM pentru campania ”Donează sânge, fii erou!” sunt strângerea unui număr de 1000 de donatori de sânge în cele 5 zile de campanie și dezvoltarea unei baze de date de utilizatori, cât mai numeroasă, pentru platforma donez450.

Campania se desfășoară în perioada 8-12 mai la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca, str. Nicolae Bălcescu Nr. 18, între orele 7.30-13.30.

 

Ca de obicei, organizatorii vor întâmpina donatorii cu voie bună și o mulțime de surprize. Pentru a crește vizibilitatea platformei și a aplicației, se va organiza și un party, în data de 27.04.2017 unde intrarea se va face exclusiv prin prezentarea dovezii înscrierii în cadrul aplicației (înscrierea este gratuită).

 
Mai multe informații puteți afla vizitând pagina de Facebook a evenimentului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *